Arhitect ca pregătire, am fost dintotdeauna mistuită de pasiunea poveștilor de demult. Bună parte a prietenilor mei sunt oameni din timpuri apuse – conți și burghezi, țărani și industriași, majordomi, baronese și tot felul de prințese cu care stau la șuete desuete prin arhive și alături de care mă plimb uneori agale, în visare, prin clădiri vechi și uitate. În timp, am învățat să-i zâmbesc istoriei cu tâlc și să mă bucur de tainele patrimoniului cultural pe care caut să-l cunosc și protejez cât mai bine cu instrumentele contemporanului. Știu că trăirile și experiența nu se pot digitaliza. Dar sunt convinsă că energia istoriei se poate traduce în inovațiile prezentului, pavând astfel drumul spre viitor.
Leave a Reply